Astăzi se împlinesc 13 ani de când Albania este parte din Alianţa Nord-Atlantică, care reunește în prezent 30 de state din Europa și America de Nord.

Primirea invitației de a adera la NATO a avu loc la Summit-ul de la București din 2 – 4 aprilie 2008. Calitatea de membru cu drepturi depline a avut loc la Summit-ul de la Strasbourg & Kehl, 2 aprilie 2009 finalizând eforturile și o aspirație a întregului popor albanez de a adera la NATO.

Publicul albanez rămâne în cei mai înalți indicatori de sprijin pentru aderarea țării la NATO și participarea la misiunile conduse de NATO în afara regiunii. Sondajele oficiale arată că aproximativ 89% dintre albanezi susțin NATO.

Summit-ul a fost un eveniment unic nu doar pentru Albania ci şi pentru NATO.

Summit-ul NATO de la Bucureşti s-a desfăşurat în perioada 2-4 aprilie 2008 şi a reprezentat cel mai mare Summit al Alianţei, atât ca număr de participanţi (peste 6500), cât şi ca formate.

La Summit au participat 26 de state membre, 23 de state partenere, înalţi reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale şi ai statelor contributoare la operaţiunile NATO în Afganistan, la nivel de preşedinte (23 de state), prim -ministru (22 de state), ministru al afacerilor externe (7 state), ministru al apărării (Kazahstan) şi director politic (Irlanda).

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here