Astăzi, la Tirana, literatura română și albaneză s-au întâlnit într-un dialog cultural dedicat cărții, poeziei și valorii creației literare. Cea de-a patra zi a Festivalului Internațional de Creație Literară „Titel Constantinescu” a fost dedicată lansărilor de carte, reunind scriitori, oameni de cultură și iubitori ai literaturii într-un eveniment desfășurat la Biblioteca „Moikom Zeqo” din Tirana. În centrul întâlnirii a fost lansarea antologiei bilingve română-albaneză “Tăceri comune” (autori: Mihaela Aionesi, Vilia Banta, Florentina Chifu, Constantin Marafet, Maria Nicolai, Luminița Răileanu, Nicol Sere); antologiei bilingve (română-albaneza) de autor “Liniștea dinaintea tăcerii” – Mihaela Aionesei; volumul “Vers alb” – Camelia Sava. Evenimentul a avut o semnificație aparte prin prezența Excelenței Sale, Ambasadorul României în Albania, domnul Octavian Șerban, alături de aromâni și albanezi iubitori de literatură, interesați de promovarea dialogului cultural dintre cele două spații. Întâlnirea literară s-a desfășurat în colaborare cu Fundația „Harriet Martineau”, reprezentată de Entela Binjaku, contribuind astfel la consolidarea legăturilor culturale și la promovarea literaturii române în Albania. Prin asemenea evenimente, cartea devine un spațiu de întâlnire între comunități, limbi și tradiții, iar literatura își confirmă rolul de punte între oameni și culturi. La Tirana, versul românesc și limba albaneză s-au întâlnit într-un dialog firesc, construit în jurul valorii culturii și al respectului pentru diversitate. Evenimentul a avut loc și cu prilejul Zilei Limbii Române sărbătorită în cadrul Festivalului ,,Titel Constantinescu “la Tirana.
Proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni






