La data de 30 octombrie 2026, orașul Saranda a găzduit un eveniment cultural dedicat promovării volumului „Dincolo de protocol – Amintiri din diplomație”, semnat de Mircea Perpelea, fost ambasador al României în Republica Albania. Întâlnirea a avut loc la Fundația Culturală „Nicolae Iorga” din acest oraș, în prezența lui Pano Bakalli, gazda evenimentului, și a iubitorilor de cultură și literatură interesați de relațiile româno-albaneze. Volumul oferă cititorilor posibilitatea de a pătrunde în universul diplomației, dincolo de întâlnirile oficiale, discursurile și regulile protocolare. Prin intermediul amintirilor și experiențelor sale, Mircea Perpelea aduce în atenție oameni, întâmplări și momente care au contribuit la construirea relațiilor dintre România și țările în care și-a desfășurat activitatea diplomatică. Titlul cărții sugerează tocmai această perspectivă: diplomația nu înseamnă doar reprezentare oficială și respectarea unor reguli, ci și capacitatea de a construi relații umane, de a înțelege alte culturi și de a dezvolta punți de prietenie și cooperare. Întâlnirea de la Saranda a reprezentat nu doar o ocazie de prezentare a unei cărți, ci și un moment de evocare a prieteniei româno-albaneze, a experiențelor diplomatice și a rolului culturii în apropierea dintre popoare. De asemenea, Biblioteca Publică „Qemal Baholli” din Elbasan a găzduit miercuri, 21 octombrie 2026, începând cu ora 16:00, evenimentul de promovare a volumului „Dincolo de protocol – Amintiri din diplomație”, semnat de profesorul Mircea Perpelea, fost ambasador al României în Albania. Acesta a fost un eveniment dedicat cărții, memoriei diplomatice și prieteniei dintre România și Albania. La evenimentul din Elbasan a participat si reprezentanta Fundatiei H. Martineau dna Entela Binjaku.









