A început târgul de carte Tirana 2025. Evenimentul este inițiat și organizat de Asociația Editorilor din Albania. Cea de-a 28-a ediție a Târgului de Carte, cel mai mare eveniment literar din țară, a început la Palatul Congreselor din Tirana. Anul acesta evenimentul se desfășoară sub motto-ul „Conștiința noastră are nevoie de cărți”. Timp de cinci zile la rând, cititorii vor avea ocazia să se familiarizeze cu cele mai recente publicații de la peste 100 de edituri albaneze și nu numai atât, să participe la promoții, discuții și întâlniri cu autorii. “Nu este o coincidență faptul că am ales un citat al marelui nostru scriitor Ismail Kadare: Conștiința noastră are nevoie de cărți, dar conștiința tuturor, atenția tuturor, grija tuturor au nevoie de cărți”, a declarat Petrit Ymeri, președintele Asociației Editorilor din Albania. Cea de-a 28-a ediție a Târgului de Carte va culmina sâmbătă cu ceremonia de premiere pentru cele mai bune publicații ale anului și se va încheia duminică, 16 noiembrie.