Comisia Europeană a salutat aderarea oficială a 40 de bănci din Albania, Republica Moldova, Muntenegru şi Macedonia de Nord la zona unică de plăţi în euro (SEPA), se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. „Sărbătorim joi rezultatele tangibile pe care eforturile noastre continue de integrare treptată a ţărilor candidate le aduc cetăţenilor şi întreprinderilor lor. Munca noastră nu se opreşte aici. Vom continua să depunem eforturi pentru operaţionalizarea deplină a sistemelor SEPA pentru ţările noastre candidate, aducând cetăţenii şi întreprinderile acestora şi mai aproape de Uniunea Europeană”, a declarat comisarul pentru Extindere, Marta Kos. Această decizie a fost luată de Consiliul European al Plăţilor după ce cele patru ţări au intrat în domeniul geografic de aplicare al SEPA – Albania şi Muntenegru în noiembrie 2024 şi Macedonia de Nord şi Republica Moldova în martie 2025. Acesta este un exemplu practic al impactului Planului de creştere pentru Balcanii de Vest şi al Planului de creştere pentru Moldova, prin alinierea normelor naţionale la normele UE. Aceste iniţiative ale UE vizează accelerarea integrării socio-economice a acestor regiuni în Uniunea Europeană, inclusiv prin asigurarea unui acces treptat la anumite domenii ale pieţei unice a UE, în conformitate cu standardele şi reglementările UE, se menţionează în comunicat.