Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, a participat ca delegat oficial al Patriarhului României, la înmormântarea Preafericitului Arhiepiscop Anastasie al Tiranei, Durresului și întregii Albanii. Funeraliile au avut loc la Tirana joi, 30 ianuarie 2025. Slujba de înmormântare, condusă de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I, a avut loc, după săvârșirea slujbei Sfintei Liturghii, la Catedrala „Învierea lui Hristos” din Tirana. La funeralii au fost prezenți, alături de întregul Sinod al Bisericii Albaniei, și Patriarhii Teodor al Alexandriei, Teofil al Ierusalimului și Daniil al Bulgariei, Arhiepiscopii Gheorghe al Ciprului, Ieronim al Atenei, alți reprezentanți de Biserici Ortodoxe locale, precum și autorități de stat, printre care președintele albanez Bajram Begaj și prim-ministrul Edi Rama, dar și Kyriakos Mitsotakis, primul-ministru al guvernului Greciei. Părintele Mitropolit Nifon a dat citire mesajului pe care Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a transmis cu acest prilej. Preafericitul Părinte Arhiepiscop Anastasie, Primatul Albaniei, a vizitat Arhiepiscopia Târgoviștei, la invitația Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, participând la un simpozion științific, în ziua de 17 noiembrie 2003, la Facultatea de Teologie și Științele Educației a Universității ”Valahia” din Târgoviște.