În perioada 25-26 octombrie 2024, s-a desfășurat în Germania, Festivalul Internațional de Tineret Heidelberg 2024 organizat de Asociația pentru literatură, muzică și cultură “Al.I.Cuza”. Sâmbătă, pe 26 octombrie, pe scena festivalului în fata unui public numeros au urcat soliști, ansambluri și trupe din Germania, Franta, Hungaria, Bulgaria etc. Festivalul a avut loc vineri, 25 octombrie și sâmbătă 26 octombrie, la Bürgrzentrum Kirchheim, Hegenichstr. 2, 69124 Heidelberg. Sâmbătă de la ora 16.00 domnul profesor Josif Herlo, de la Asociația A. I. CUZA – Gesellschaft für Literatur, Musik und Kunst e. V. Heidelberg a ținut un frumos şi emoționant cuvânt de deschidere. La acest eveniment împortant a participat, cu bucurie şi emoţie, un grup din comunitatea aromânilor din Albania, membrii Asociatiei Fondacioni Harriet Martineau, reprezentată de dna Entela Binjaku, președinte, Alina Zonja, Juri Andoni, Vilma Zonja. În acest Festival dna Binjaku transmis un salut, câteva cuvinte despre aromânii din Albania, Alina Zonja a interpretat poezia “Limba noastă” în aromână, Juri Andoni a prezentat doua piese din folclorul aromân şi român. În marja festivalului grupul de aromâni a avut loc un moment comemorativ la mormântul lui Al. I. Cuza din Heidelberg. Cu aceeași bucurie, membrii Fundatiei s-au întâlnit sâmbătă, 26 octombrie 2024, cu românii prezenţi la evenimentul oficiat în limbile germană şi română. În organizarea și desfășurarea Festivalului s-a remarcat implicarea călduroasă a mediului asociativ din Heidelberg căruia dorim să-i mulțumim pe această cale. Mulțumim frumos domnului profesor Josif Herlo președintele Asociației “Al.I.Cuza” din Heidelberg pentru invitație!
Proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Conţinutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a DRP