RROMA Film Festival a avut loc între 30 august și 1 septembrie 2024 la Brașov și Augustin. Intrarea la toate evenimentele din cadrul festivalului  a fost  liberă. Festivalul s-a deschis vineri 30 august, ora 18:30, la Cetățuia Brașovului unde a avut loc proiecția filmului „Django” (Franța, 2017), film prezent în selecția oficială a Festivalului de Film de la Berlin, care descrie povestea celui mai important compozitor și chitarist de jazz de origine romă, Django Reinhardt. Tot în prima zi, la Centrul Cultural Reduta, de la ora 16:00, au avut loc lansări de carte de Rudy Moca, precum și de regizoarea albaneză Enxhi Rista. Anul trecut regizoarea Rista a participat la prima editie a acestui eveniment cu filmul documentar “El iubeste ochii mei”. Cartea lansata la editia a II-a a lui Enxhi Rista este intitulata “Poetici si estetici în cinematografia albaneză și balcanică”. Enxhi s- născut la Fier, pe 4 septembrie 1994 și la dupa terminarea liceului a câștigat o bursă ca etnic aromân pentru a studia Regia de Film și TV în România, la UNATC, București. În toamna anului 2014 s-a mutat la București, care avea să fie casa ei pentru următorii ani. Putem menționa câteva premii importante precum: Realscope (cel mai bun film experimental) Festivalul SECCS din Istanbul, „He loves my eyes” (premiul pentru cel mai bun regizor), „Toamna în Voronec”, Cel mai bun film școlar – Festivalul producătorilor independenți, Premiul Ion Bostan pentru cel mai bun documentar românesc, Premiul de montaj, Gopo – Cel mai bun scurt documentar. Pe lângă realizările personale, în acești ani în România Enxhi a lucrat la scurtmetraje sau lungmetraje ca asistent de regie, supervizor de scenariu sau asistent de producție. Un rol important în viața ei ca regizor l-au avut festivalurile de film, la care a participat cu filmele ei studențești, precum sunt: festivalurile din România, Albania, Italia, Germania, Bosnia, Suedia, Ucraina, Rusia, Turcia, Bulgaria. RROMA FILM FESTIVAL a dedicat ceremonia de închidere a celei de a doua ediții marelui titan al cinematografiei mondiale, actorului Alain Delon, care s- stins în noaptea zilei de 18 august anul acesta. RROMA Film Festival este inițiat și organizat de Asociația CRN, fiind susținut de Consiliul Județean Brașov, Primăria Municipiului Brașov, Primăria Comunei Augustin și Centrul Cultural Reduta, având ca parteneri firma de producție cinematografică Rock House Events, Asociația Culturală Ance EUROPE și Partida Romilor „Pro-Europa”. Partenerii media sunt Cinemaraton, Prima TV, RFI Romania și Revista FILM.