Centrul de Studii Interdisciplinare „Silviu Dragomir”, al Universității din Oradea, a marcat 15 ani de existență prin conferința cu participare internațională „Izvoarele istoriei și interpretările istoricilor”. Evenimentul a fost onorat de prezența președintelui Academiei Române, acad. prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop. Pentru a marca 200 de ani de la nașterea Crăișorului, în fața unei săli pline, oaspetele a vorbit despre „vizionarismul” lui Avram Iancu. Evenimentul aniversar a fost deschis de prorectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș, totodată și director al Centrului de Studii Interdisciplinare, gazdă a evenimentului științific. Precizând că, în cei 15 ani de activitate, Centrul a organizat 39 de conferințe științifice, reușind performanța de a publica aproape toate comunicările prezentate cu aceste prilejuri, prorectorul nu a uitat să sublinieze „cât datorează Universitatea din Oradea, Centrul de Studii Interdisciplinare și istoricii orădeni distinsului lor invitat Ioan-Aurel Pop, Doctor Honoris Causa al universității noastre”. Mai mult, prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș a remarcat că, de la înființarea sa, în anul 2009, Centrul de Studii Interdisciplinare „s-a bucurat de sprijinul constant și consecvent al domnului Ioan-Aurel Pop”. Transmițând salutul Academiei participanților la eveniment, președintele acesteia, Ioan-Aurel Pop, a observat că „românii au încredere în armată, biserică… și Academie. Dacă elita politică nu-i de treabă, poporul se îndreaptă spre elitele autentice”. Vorbind despre relațiile Academiei Române și ale Centrului de Studii Interdisciplinare cu Universitatea de Stat a Republicii Moldova, Ioan-Aurel Pop a mai spus: „Cine știe cum vrea Dumnezeu să ne unească? Poate prin academicieni”.

„Nu-mi pot imagina existența Centrului de Studii Interdisciplinare «Silviu Dragomir» fără aceste două personalități: Sorin Șipoș și Gabriel Moisa”, a afirmat, cu emoție în glas, rectorul Universității de Stat a Republicii Moldova, prof. univ. dr. Igor Șarov. Universitarul de la Chișinău le-a și înmânat colegilor săi orădeni câte o diplomă „ce vine să onoreze frumoasa lor muncă și buna noastră colaborare”. La rândul său, prof. univ. dr. Dan Octavian Cepraga, de la Societatea de Studii Românești a Universității din Padova, un alt partener tradițional al Centrului de Studii Interdisciplinare, a mărturisit că relația sa cu Universitatea din Oradea „a fost importantă pentru parcursul meu științific și academic, o adevărată aventură intelectuală”. Decanul Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării, prof. univ. dr. habil. Gabriel Moisa, a promis că, în acest an, Centrul de Studii Interdisciplinare va mai organiza trei conferințe științifice, numărul acestora ajungând astfel la 40. Vorbind despre vizionarismul lui Avram Iancu, academicianul Ioan-Aurel Pop a punctat cum Avram Iancu a început prin a crede în dreptul forței pentru ca, la sfârșitul vieții, să creadă în forța dreptului. În cadrul manifestărilor științifice dedicate celor 15 ani de activitate a Centrului de Studii Interdisciplinare „Silviu Dragomir”, la sediul instituției, a fost inaugurată sala „Sever Dumitrașcu”, loc dedicat cercetării, care își propune să păstreze vie amintirea istoricului orădean. Conferința „Izvoarele istoriei și interpretările istoricilor” continuă până în 23 iunie 2024.  Istorici din: Albania, Italia, Polonia, Republica Moldova, Muntenegru, Ungaria și România, prezentându-și comunicările științifice pe secțiuni.

GIF Image