Oana Țoiu, ministrul afacerilor externe, a participat la cea de-a 32-a reuniune a Consiliului Ministerial al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), care a avut loc la Viena, în perioada 4-5 decembrie 2025. Potrivit paginii de Fb a doamnei Ministru: “La Consiliul Ministerial OSCE de la Viena, am avut două întâlniri foarte bune cu partenerii noștri din Balcanii de Vest, o regiune a cărei stabilitate și prosperitate sunt esențiale și pentru România. Cu Elisa Spiropali, ministrul de externe al Albaniei, am discutat despre progresele remarcabile pe care Tirana le-a făcut în negocierile cu Uniunea Europeană. Dincolo de politică, ne leagă oamenii: minoritatea aromână din Albania și cea albaneză din România sunt o punte între țările noastre. Pentru a întări această legătură, ne-am propus să continuăm discuțiile în primul trimestru al anului 2026, chiar la Tirana, pe două subiecte esențiale: un nou acord bilateral privind educația în limba maternă (română și dialectul aromân) și conectivitatea regională. De asemenea, am insistat pe un subiect de suflet pentru noi: situația Casei Iorga din Saranda. Este un simbol al istoriei noastre comune și ne dorim ca această proprietate să revină în patrimoniul statului român cât mai curând, motiv pentru care avem nevoie de un calendar clar stabilit la următoarea întâlnire. M-am bucurat să îl revăd și pe ministrul de externe al Muntenegrului, Ervin Ibrahimović. I-am transmis felicitări pentru evaluarea pozitivă primită recent de la Comisia Europeană. Muntenegru face pași importanți către UE, iar România rămâne un susținător ferm al acestui drum, pentru că integrarea europeană este cea mai sigură cale către bună vecinătate și dezvoltare în regiune. În 2026 România va prelua președinția Inițiativei Central Europene (ICE), un format în care vom continua să lucrăm strâns cu ambele țări pentru o colaborare în domenii care ne afectează pe toți și pentru a aduce toată regiunea mai aproape de valorile europene. În lunile februarie și martie urmează vizite în București, Tirana și Podgorița pentru a continua discuțiile mai detaliat”.