În perioada 9–10 noiembrie 2026, la Tirana va avea loc conferința științifică internațională cu tema „Aromânii din Albania în contextul balcanic”, un eveniment dedicat studierii, promovării și aprofundării aspectelor istorice, culturale și identitare ale comunității aromane din Albania, în contextul mai larg al Balcanilor.
Evenimentul este organizat de Comisia Permanentă de Istorie din cadrul Academiei de Științe a Albaniei.
Detalii privind desfășurarea conferinței:
- Data: 9–10 noiembrie 2026
- Ora: 08:45
- Locul:
- 9 noiembrie – Hotel Tirana International, sala „Classic”;
- 10 noiembrie – Academia de Științe a Albaniei, sala „Aleks Buda”.
Conferința se va desfășura atât cu participare fizică, cât și online, prin intermediul platformei ZOOM. Această manifestare științifică internațională oferă un cadru de dialog și schimb de idei între cercetători și specialiști, contribuind la o mai bună cunoaștere a istoriei, patrimoniului și rolului comunității aromanesti în spațiul balcanic.









