La data de 5 octombrie 2026, Universitatea „Fan S. Noli” și-a deschis porțile pentru un nou an universitar, întâmpinând întreaga comunitate universitară, unită prin cunoaștere, aspirații și încredere în viitor. În cadrul ceremoniei de deschidere a Anului Universitar 2026–2027, rectorul UNIKO, prof. dr. Lorenc Ekonomi, i-a salutat pe studenți, cadrele didactice si pe participanți. La ceremonia de deschidere a noului an universitar a luat cuvântul și prof. dr. Mauela Nevaci, care a transmis un mesaj de salut din partea instituțiilor partenere, Academia Română și Universitatea din București. De asemenea, începutul anului universitar a fost salutat de primarul municipiului Korçë, domnul Sotiraq Filo, președintele Consiliului Județean Korçë, domnul Petrika Tollkuçi, și prefecta județului Korçë, doamna Florinda Zegullaj. Evenimentul a beneficiat, de asemenea, de prezența Ambasadorului României în Republica Albania, Excelența Sa Octavian Șerban, a Consulului General al Greciei la Korçë, dr. Asterios Bouzias, precum și a directoarei DRAP Korçë, doamna Vinjola Rota. La ceremonie au participat, totodată, reprezentanți ai comunităților religioase, ai altor instituții din județ, cadre universitare, profesori, studenți și numeroși invitați.

Sursa: unkorce.edu.al