Excelența Sa, domnul Octavian Șerban, Ambasadorul României în Republica Albania l-a primit joi, 12 februarie 2026 pe Rectorul Universității de Medicină din Tirana, prof. dr. Xheladin Draçini. L-a aceasta o întâlnire oficială desfasurata la Ambasada României la Tirana, prof. dr. Xheladin Draçini a fost primit de Excelența Sa, Ambasadorul Octavian Șerban precum și de domnul Cristian Cutaș, consilier al Ambasadei și șef al Biroului de Promovare Comercială și Economică din cadrul acestei misiuni diplomatice. Potrivit anunțului Universității de Medicină în centrul discuțiilor s-au aflat consolidarea cooperării instituționale și dezvoltarea acordurilor cu universitățile de medicină din România, având ca obiective: semnarea unor noi acorduri interuniversitare; dezvoltarea unor proiecte comune de cercetare; schimbul de studenți și cadre didactice; organizarea de conferințe și activități științifice comune; depunerea de aplicații comune în cadrul programului Erasmus+ și al fondurilor europene. Această întâlnire reafirmă angajamentul Universității de Medicină din Tirana pentru internaționalizarea învățământului superior și extinderea cooperării cu instituții medicale prestigioase din România. Universitatea de Medicină din Tirana continuă să dezvolte parteneriate strategice în sprijinul excelenței academice și al progresului științific.