Pe data de 31 august, cu ocazia Zilei Limbii Române, Centrul de Informare al României din Korcea, Asociaţia Aromânilor din Albania, Filiala Corcea şi Biserica “Schimbarea la Faţă” (Sf. Sotir) din Corcea a sărbătorit această zi la Biserica românească Schimbarea la Față (Sf Sotir ) din acest oraş, alături de membri ai asociației şi comunității de aromâni adunați în jurul bisericii. Potrivit anunţului de pe pagina de FB al CIR “Ziua limbii române a fost sărbătorită în cadrul slujbei de duminică, ïn care părṭi din liturghie s-au ţinut și în limba română, ca de fiecare dată, iar corul bisericii a cântat și a recitat rugăciuni în limba română literară, în dialectul aromân, alături de limba albaneză. De asemenea, și în acest an, tinerii care studiază limba română în paralel cu dialectul aromân de la Corcea, participă, alături de profesorii lor, la cursul de dialect aromân și limbă română literară desfăşurat online de profesorii şi cercetătorii de la Instititul de lingvistică şi dialectologie “I. Iordan-Al. Rosetti” al Academiei Române: Acad. Prof. univ. Nicolae Saramandu, Prof univ. Manuela Nevaci, Dr. Irina Floarea. Acest curs se desfășoară cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni și al Societăţii de Cultura Macedo-Română căruia dorim să le mulṭumim şi pe această cale”.

La mulṭi ani de Ziua limbii române!