Pe 11 mai 2024, România și Republica Albania au aniversat 30 de ani de la semnarea Tratatului de înţelegere, colaborare şi bună vecinătate. Pentru a marca acest moment de referință în istoria relațiilor diplomatice bilaterale, ministrul afacerilor externe, Luminița Odobescu, și ministrul pentru Europa și afaceri externe al Republicii Albania, Igli Hasani, au efectuat un schimb de scrisori. Potrivit comunicatului de presa eliberat de Ministerul Afacerilor Externe al României “Șeful diplomației române a apreciat, cu acest prilej, realizările semnificative înregistrate de cele două state, în planul cooperării bilaterale, regionale și multilaterale. Aceste realizări au arătat că România și Republica Albania au un rol esențial pentru democrația, stabilitatea și securitatea regiunii Europei de Sud-Est. Totodată, a fost amintit și rolul pozitiv al relațiilor speciale dintre cele două țări, cu rădăcini istorice comune și legături interumane valoroase, inclusiv cu sprijinul minorităților înrudite, care au definit relația bilaterală cu mult timp înaintea stabilirii relațiilor diplomatice, cu peste 110 ani în urmă. Oficialul român și-a mai exprimat încrederea că, prin eforturi comune și angajament susținut, relațiile bilaterale vor fi extinse și consolidate. A reiterat, totodată, faptul că România va continua să sprijine procesul de aderare europeană a Republicii Albania. În egală măsură, va continua să promoveze importanța strategică a Balcanilor de Vest pentru regiunea Euro-Atlantică, esențială pentru creșterea securității și stabilității continentului european”. De asemenea potrivit www.punetejashtme.gov.al “Pe parcursul acestor 30 de ani, legăturile dintre cele două state se bazează pe o tradiție puternică în care istoria se împletește cu o moștenire culturală comună și legături strânse între popoare, inclusiv minorități, care leagă puternic cele două state dincolo de geografie. România este și va rămâne un susținător ferm al drumului european al Republicii Albania. Albania și România, în calitate de aliați NATO și parteneri europeni, se angajează în mod constant să contribuie împreună la o Europă puternică, prosperă și sigură. Cele două țări au stabilit relații diplomatice în urmă cu 111 ani (1913).
Proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Conţinutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a DRP