Scriitorul Ismail Kadare la Târgul de carte din Tirana s-a întâlnit cu cititorii săi și a semnat autografe. Opera completă a marelui scriitor a apărut într-o nouă ediție în 7 volume, care acoperă 7 decenii din munca sa. Cunoscutul scriitor este cel mai apreciat și tradus autor albanez din lume. Distins cu mai multe premii, este apreciat pentru recunoașterea pe care i-a acordat-o țării și pentru serviciile deosebite pe care le-a adus limbii albaneze printr-o cultivare atentă. Ismail Kadare este considerat cel mai bun scriitor al literaturii albaneze, printre cei mai buni scriitori ai literaturii mondiale contemporane și cel mai tradus autor din străinătate, câștigător al mai multor premii literare internaționale și nominalizat de zeci de ori la Premiul Nobel. Sub deviza „Cartea ne unește pe toți”, Târgul de Carte „Tirana 2023” a fost deschis cu sprijinul Ministerului Culturii și al Centrului Național de Carte și Lectură. Timp de 5 zile Târgul a reunit case de edituri din Albania, Kosovo, Macedonia de Nord și Muntenegru, scriitori, poeți, traducători și cititori etc. Invitat a fost Lilian Thuram, un fotbalist de renume mondial, Ilide Carmignani, o personalitate a literaturii, nu doar italiană, ci și europeană, scriitorul italian Alessio Puleo, scriitoarea italiană Viola Ardone, traducătorul italian Ilide Carmignani etc.

GIF Image