Aclo dighios sum Valamarea, ningă di aţel’i şopori,,
ună după alantă s-vedu ghini muşatili turâştili a noastri,
iu s-prilucredză laptulu şi s-faţi caşu dit măñl’i ali dadi,
ca el nu s-află iuvea, tu întreagă Arbinişia s-alavdi.
S-umplu mplini ună căt unu, tuţ foal’ăli adăraţ muşaţ,
caşi curaţ, alb ca neau, di caiţido mult căftaţ,
ţi cănd u scoată tu păzearea di Ñocas, nu arămăni mpadi,
s-l’ia dit embărluchl’i, că easti băgat tu foali ş-multă s-aravdi.
Ningă seară tutiu canda s-mbeată dit laia noapti,
avărliga di foc mul’eri lucredz lănea pit furţ di dzadi,
giocă şi giocă lucărtoarli măñ, ca furridzli tu păduri,
niţi ună di năsi nu s-şuţ vroară dinipoi ta s-şădi.
Aclo dighios sum Valamarea, ningă di aţeal’i şopori,
ună după alanţă s-vedu ghini muşatili turâştili a noastri,
iu s-prilucerdză pursal’iu şi s-faţi caşu dit măñl’i ali dadi,
ca el nu s-află iuvea, tu întreagă Arbinişia s-alavdi.
De: Ligor THANO
