Ziua Internațională a Tineretului este sărbătorită pe 12 august la inițiativa Adunării Generale a ONU. Anul acesta, 2023, va fi marcată și Ziua Mondială a Tineretului, care este sărbătorită pe 10 noiembrie pentru a comemora înființarea Federației Mondiale a Tineretului Democrat care a avut loc la Londra, la 10 noiembrie 1945. “Ziua Internațională a Tineretului îi găsește pe unii dintre cei care locuiesc în afara țării chiar în Taberele ARC, în România. Bucuria lor este maximă pentru că (re)descoperă frumoasa noastră țară.”, a transmis Gheorghe Cârciu, secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, precum și cele mai bune urări. Recomandarea făcută de Conferinţa mondială a miniştrilor responsabili pentru Tineret ca 12 august să fie declarată Ziua internaţională a tineretului a fost aprobată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) în 1999. În 1998, o rezoluţie care proclama 12 august drept Ziua internaţională a tineretului a fost adoptată de prima sesiune a Conferinţei mondiale a miniştrilor responsabili pentru Tineret, găzduită de Guvernul Portugaliei în cooperare cu Naţiunile Unite (Lisabona, 8 – 12 august 1998). Respectiva recomandare a fost aprobată ulterior de cea de-a 54-a sesiune a Adunării Generale a ONU, în Rezoluţia 54/120, intitulată “Politici şi programe care implică tineretul” (“Policies and programmes involving youth” – 17 decembrie 1999). Adunarea Generală a ONU a recomandat organizarea de activităţi de informare publică pentru a sprijini Ziua internaţională a tineretului ca o modalitate de a promova o mai bună conştientizare a Programului mondial de acţiune pentru tineret.

GIF Image