9 mai – Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Cu această ocazie, Gheorghe Cârciu, secretarul de stat pentru românii de pretutindeni transmite următorul mesaj: “Trebuie să fim uniți și să ne susținem reciproc, ca români, atât în țară, cât și în afara granițelor, pentru că sunt voci care astăzi vor să ne dezbine. Eu știu că identitatea românească este una singură în cadrul Uniunii Europene și misiunea mea este să particip la promovarea, protejarea și consolidarea ei. În noi toți stă puterea de a fi o singură Românie. La mulți ani, Europa! La mulți ani, români!” La 9 mai 1950, declaraţia rostită de Robert Schuman, ministrul francez al afacerilor externe, lansa proiectul Uniunii Europene. Ziua Europei, Ziua Independenţei proclamată în 1877 şi Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial 1945 – sunt motivele de sărbătoare pentru poporul român, în ziua de 9 mai. Ziua Europei reprezintă un moment cu o semnificație deosebită pentru toți cei care sunt, ca și România și cetățenii săi, parte a marii construcții europene – un proiect de pace, securitate și prosperitate.
Proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Conţinutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a DRP