ZAHARIA PANA
Di Avlona pîn’ Săruna,
maşi lăeţ armânlu
adună!
Di Catrina Elbasan,
jalea creaşti an di an…
Di Aminciu la Tricol,
padea-i arsă, loclu
gol…
Di Giumaia pîn’
Curceaua,
cîntă-n casi
cucuveaua!
Di Livădz la Medgidie,
cher armâńiľi ti ciudie,
di Avdela pînă Beala
aspărdzearea trapsi
pala.
Di Florina – Perivole,
lumea tută tu nivoľe…
Bati pit Machidunie
livă araţi, di irńie
ş-nu-alasă ţiva salami
di mărata armânami…
Pit munţ arburiľi ma s-frîng,
apili di dor nă plîng,
pit hori, ’steasi di tacati –
zghilesc casili surpati,
că nu fac vîrnă hăiri
fără-armânli nicuchiri!
Lele, fară armânească,
vîrn nu poati s-ti-aduchescă,
dzuă albă nu-ai vidzută,
cum băneadză lumea tută…
Tuţ ti-alagă, tuţ ti-avină,
s-nu scoţ caplu tu luńină!
Ţi-l vrei lailu amintatic,
macă nu ai vîrn giunatic?…
tut pit xeńi, cu caplu-apus,
grailu cheari, zborlu-i dus!…
Agărşişi, corbe armâne
şi di mumă şi di pîne,
şi di gioc şi di cîntari,
agărşişi şi zborlu „vreari,”
şi tu casa ta, urfane,
cresc ca şerchi, limbi xeane!
Pînă cînd, o Doamne Mare, va s-şidem ca tu cutar?
nu vă ardi ca un jar
Părinteasca Dimândare?
Hai! Sculaţ, cu „Tumbe, tumbe”
şi cu „Gioni Picurar,”
ca s-nă ńeargă tuti-ambar,
s-ascăpăm di văhţuri strîmbe!
