Astăzi celebrăm valorile fundamentale care stau la baza democrației: respectul pentru drepturile omului, transparența, implicarea cetățenilor și statul de drept. Cu ocazia celei de-a 18-a Zile internaționale a democrației, din 2025, Secretarul General al Națiunilor Unite, Antonio Guterres, a evidențiat ‘curajul oamenilor de pretutindeni care își modelează societățile prin dialog, participare și încredere’, considerând aceste eforturi mai vitale ca niciodată ‘într-un moment în care democrația și statul de drept sunt atacate de dezinformare, diviziune și restrângere a spațiului civic’, transmite https://www.un.org/. Fondul ONU pentru Democrație găzduiește un eveniment cu ocazia Zilei internaționale a democrației, luni, 15 septembrie, la sediul ONU, pentru a evidenția modul în care participarea democratică poate fi transformată ‘De la voce la acțiune’. Timp de 20 de ani, Fondul Națiunilor Unite pentru Democrație (UNDEF) a jucat un rol crucial în promovarea valorilor democratice în întreaga lume. De la înființare, UNDEF a sprijinit societatea civilă, participarea incluzivă și a consolidat instituțiile care susțin drepturile omului și statul de drept. Proiectele sale au ajuns la comunitățile de la bază, dând voce celor marginalizați, promovând egalitatea de gen și încurajând o guvernare transparentă. UNDEF a fost creat la inițiativa Secretarului General al ONU, Kofi A. Annan, în 2005 ca Fond General de Administrație al Națiunilor Unite pentru a sprijini eforturile de democratizare din întreaga lume. Inițiativa a fost salutată de Adunarea Generală în Documentul Final al Summitului Mondial din 2005 (A/RES/60/1). Susținerea democrației este esențială pentru respectarea demnității fiecăruia, a justiției sociale precum și pentru o dezvoltare incluzivă, durabilă și pașnică.