Conferința de Joi, de la Palatul Suțu, a cărei temă a fost „Dialectul aromân de la cuvânt la propoziție. Oamińi vruț și locuri alăvdate”, a propus o incursiune în frumusețea și specificul dialectului aromân, analizat în contextul său istoric, cultural și lingvistic. Potrivit anuntului de pe pagina de fb a Muzeului Municipiului Bucuresti, Palatul Suțu “la întâlnire au participat acad. Nicolae Saramandu, prof. dr. Manuela Nevaci, dr. Irina Floarea (Universitatea din București, Academia Română, Societatea de Cultură Macedo-Română), iar invitat special a fost prof. dr. Zeinab Gvarishvili, Universitatea de Stat „Shota Rustaveli” din Batumi, Georgia. Cu această ocazie, dr. Adrian Majuru, manager al Muzeului Municipiului București, i-a fost conferită Diploma de Excelență a Societății de Cultură Macedo-Române și Medalia Centenarului stabilirii macedoromânilor în Dobrogea. În cadrul conferinței a fost prezentat volumul „Carți trâ învițare rămănește” (vol. II), manual realizat în cadrul proiectului de predare a dialectului aromân la Universitatea „Fan Noli” din Korça (Albania), instrument lingvistic și cultural apreciat atât în comunitățile aromâne, cât și în mediul academic. Evenimentul, coordonat de conf. univ. Cătălin D. Constantin, a fost o invitație la dialog despre graiul străvechi, tradițiile și identitatea aromânilor, o ocazie de a înțelege modul în care dialectul și locurile se leagă într-o memorie culturală vie, transmisă de-a lungul veacurilor”. De asemenea, pe 13 octombrie 2025, în biblioteca Facultății de Educație și Filologie din Universitatea “F.S.Noli” din Corcea, au avut loc miniconferințele: „Trăsăturile balcanice în raport cu trăsăturile neolatine în procesul de predare și învățare a dialectului aromân” și „Geografii sacre. Despre structura așezărilor aromâne care își au originea în Munții Pindului”. Aceste miniconferințe au fost organizate în cadrul colaborării pe care Universitatea „Fan S. Noli” o are cu Universitatea din București, România. Cu această ocazie a fost lansat și manualul pentru predarea și învățarea dialectului aromân, în paralel și în comparație cu limba română standard, intitulat ”Carti tră învițare rămănește. Părțăli di propoziție”, București 2025. Decana FEF, prof. asoc. dr. Jonela Spaho, a salutat studenții și cadrele academice prezente la această activitate științifică, subliniind valoarea colaborării și contribuția prețioasă a academicienilor invitați în consolidarea relațiilor dintre cele două instituții. Au fost prezenți: acad. prof. dr. Nicolae Saramandu, „Doctor Honoris Causa” al Universității „Fan S. Noli”, personalitate cu o bogată activitate academică europeană; prof. dr. habil. Manuela Nevaci și dr. Irina Floarea de la Institutul de Lingvistică și Dialectologie „I. Iordan – Al. Rosetti”, Academia Română; prof. asoc. dr. Cătălin Constantin, de la Universitatea din București. La conferință a participat și cunoscutul muzicolog dl. Pandi Bello. Anterior, distinșii academicieni, însoțiți de prof. asoc. dr. Daniela Stoica, au fost primiți într-o întâlnire oficială de decana FEF, prof. asoc. dr. Jonela Spaho, precum și de rectorul UNIKO, prof. dr. Lorenc Ekonomi, și de prorectorii dr. Aida Mosko și prof. asoc. dr. Lorena Zeqo. În cadrul întrevederii cu rectorul, acad. Nicolae Saramandu a subliniat vechile legături istorice și culturale dintre cele două țări, precum și prietenia care a unit întotdeauna cei doi popoare-frate, poporul român și cel albanez. Discuțiile s-au concentrat asupra colaborării de succes dintre Universitatea „Fan S. Noli” și universitățile din România, precum și asupra extinderii acesteia în alte activități și proiecte comune. În zilele următoare, cadrele universitare din România au susținut prelegeri deschise pentru studenții programelor de Master în Științe ale Educației – „Profesor de limba engleză” și „Profesor de limbă și literatură”, la care a fost prezent și Excelența Sa, Ambasadorul României în Albania, dl. Octavian Șerban.