Programul de Tabere ARC, inițiat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, este destinat elevilor şi tinerilor români din afara granițelor țării, care se încadrează în categoria românilor de pretutindeni. Douăzeci de copii de etnie aromână din Albania, însoțiți de trei cadre didactice, au plecat în tabăra Sângeorz-Băi (județul Bistrița-Năsăud). În zilele următoare, copiii vor participa la diverse ateliere tematice și excursii în natură, conform programului stabilit al taberei. Pe durata taberei, vor participa la activitățile culturale și vor vizita diferite locuri! Apreciem eforturile reprezentantilor de la Ambasada României la Tirana, care au făcut posibilă întâlnirea cu copiii din Albania, pentru a confirma declarațiile necesare înscrierii în taberele din România. Anul acesta, România a alocat fonduri pentru ca 7.000 de copii români de pretutindeni să beneficieze de programul ARC în centrele de agrement din țară. Din cele 7.000 de locuri, 5.000 sunt rezervate copiilor din comunitățile istorice românești, precum: Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Ungaria și Albania. Ediția din acest an a programului, organizată cu sprijinul Agenției Naționale pentru Sport, al Consiliului Județean Dâmbovița și al Patriarhiei Române, se desfășoară în intervalul 1 iulie – 2 septembrie 2025, în serii consecutive, de câte 8 zile în Centrul de Agrement Oglinzi (județul Neamț), Centrul de Agrement Sângeorz-Băi (județul Bistrița-Năsăud), Centrul de Agrement Codrii de Aramă (județul Botoșani), Centrul de Agrement Căprioara – Moroeni (județul Dâmbovița), Centrul de Agrement Gălăciuc (județul Vrancea) Satul de vacanță IC Ponor Padiș (județul Cluj), Centrul Sportiv Național „Elisabeta Lipă” Snagov (județul Ilfov), Centrul Sportiv Național Arcul de Triumf (municipiul București), Mănăstirea Caraiman – Bușteni (județul Prahova). Aducem sincere mulțumiri Departamentului pentru Românii de Pretutindeni pentru organizare. Copiilor le dorim vacanță plăcută!
