La sala de concerte “Tonin Harapi” din Tirana a avut loc luni, 21 octombrie 2024, ora 19.00 un concert extraordinar de susţinut de pianista Patricia Roșca. Patricia Maria Roșca, nascută la Lugoj este elevă a Colegiului Național de muzică “George Enescu” din București, la clasa doamnei profesor Mihaela Zamfirescu. Intrarea a fost liberă în limita locurilor disponibile. În programul recitalului de luni au fost cuprinse lucrări de: Enescu, Liszt, Kraja, Ceaikovski, Ravel. La aceasta seară muzicală minunată au participat studenți, profesori ai Facultătii de Muzică de la Universitatea de Arte din Tirana, iubitori de artă! Acesta a fost primul recital al pianistei din România în Albania. În cadrul acestei vizite Patricia a avut marți, 22 octombrie o întâlnire cu studenții Facultătii de Muzică, Departamentul de Interpretări- Piano. Întâlnirea pianistei cu studenții Facultătii de Muzică, s-a desfășurat la Sala de Bibliotecă a Universității de Arte din Tirana. Aceste evenimente s-au bucurat şi de prezenţa mass media. TV SCAN a realizat şi o un interviu cu pianista dedicat acestui eveniment. Dorim să-i mulțumim pe aceasta cale! Patricia Maria Roșca începe scoala de muzică “Filaret Barbu” la clasa Prof. Ramona Crina apoi din clasa a 5-a prof. Carmen Shoner, după multe realizări și rezultate deosebite din clasa a 9-a studiază pianul la Colegiul Național de muzică “George Enescu” din București. Pentru a evolua a participat la multe ore de masterclass cu profesori și pianiști renumiți precum: Dragoș Mihăilescu, Cedric Pescia, Horia Mihail, Manuela Iana Mihăilescu, Giuseppe Devastatos, Dragoș Dumitriu, Jovana Banjac, Vlad Dimulescu și mulți alți profesori și pianiști. Patricia a reusit în doar câțiva ani să dețină remarcabile cunoștințe pianistice, să susțină numeroase recitaluri, dar și să se numere printre laureații ale unor importante concursuri nationale și internaționale precum: Premiul 1 Franz Liszt Center International Spania, Premiul 1 Simirum Muzic Fest, Premiul Special și recital la Museart Academy, Cea mai bună pianistă a edititiei GRADUS, premiul special cu Gală la Viena și recital la “Mozart House”. A participat la multe alte concursuri atît în România cât și în străinătate: Franta, Germania, Austria, Italia, Ungaria, Serbia, Republica Ceha, fiind finalistă și căstigătoarea competiției “Elevato” la Conservatorul din Praga unde a avut debutul cu orchestra din Karlovy Vary condusă de dirijorul Bernat Quetglas interpretând concertul nr. 1 în sol minor de Felix Mendelssohn. În prezent este olimpică în România obținând premii importante la olimpiadele naționale si multe altele.
Proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni






