Cu prilejul Zilei Diplomației Române, doresc să mulțumesc tuturor colegilor din Centrala MAE și din Serviciul Exterior pentru modul în care își îndeplinesc misiunea în fiecare zi, implicându-se cu responsabilitate în gestionarea crizelor și provocărilor tot mai complexe. Am convingerea că profesionalismul, angajamentul și perseverența vor caracteriza în continuare activitatea noastră diplomatică și consulară. Ziua Diplomației Române reprezintă un prilej de celebrare a eforturilor de echipă și contextul potrivit să privim spre ceea ce am realizat în ultima perioadă. Ne oferă prilejul de a vedea ce putem îmbunătăți, de a explora oportunitățile și de a gestiona provocările viitorului, astfel încât diplomația română să continue să lucreze într-o manieră decisivă pentru dezvoltarea țării noastre, pentru garantarea securității cetățenilor români de pretutindeni și pentru consolidarea rolului valoros al României în cadrul comunității internaționale. Cu o istorie de peste 160 de ani, Ministerul Afacerilor Externe a fost martorul unor vremuri dificile. Acum ne aflăm într-o conjunctură internațională complexă, marcată de o deteriorare gravă a situației de securitate în zona noastră și în plan global. Acest lucru impune o adaptare permanentă a muncii diplomatice, în condițiile în care securitatea și reziliența au devenit repere esențiale ale politicii externe. Vom continua să fim o instituție care apără interesele României, stat democratic, liber, membru responsabil al Uniunii Europene și aliat de încredere în cadrul NATO, Partener Strategic al Statelor Unite ale Americii și puternic angajat în promovarea respectării dreptului internațional, a ordinii internaționale bazate pe reguli, a multilateralismului eficient și a drepturilor și libertăților fundamentale. Valoarea activității diplomatice și consulare a României în ansamblul său este dată de fiecare dintre noi și de coeziunea echipei noastre. Inițiativele în curs sau proiectele concretizate nu ar fi posibile fără acțiunea și vocea fiecărui coleg, fără experiența celor care se află de mai multă vreme în acest serviciu sau fără entuziasmul noilor generații. Dragi colegi, tuturor și fiecăruia în parte va mulțumesc pentru dăruire, energie și tenacitate. La mulți ani Diplomației Române, Corpului Diplomatic și Consular Român și tuturor colegilor!
sursa:mae.ro