Ansamblul folcloric studenţesc “Românaşul” a căştigat trofeul mare la “Aulona Inter Folk Festival”. Evenimentul a avut loc de la 24-28 mai la Vlora. Timp de 4 zile in piata “Sheshi i Flamurit” participantii au interpretat melodii populare, cântece și dansuri, compleand tabloul diversității culturale cu culori, ritmuri, sunete și energii noi. Ansamblul folcloric studenţesc “Românaşul” a luat fiinţă în primăvara anului 1974 în cadrul Clubului Cultural Studenţesc al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca. Studenţi ai Universităţii Tehnice şi ai altor universităţi din Cluj: anual, peste 80 de studenţi lucrează la realizarea programelor “Românaşul”. Dansatori, muzicieni, solişti vocali şi instrumentişti. Dirijori, coregrafi, regizori, referenţi, consilieri artistici. Începând cu anul 1979 ne bucurăm de titlul de laureat al tuturor ediţiilor festivalurilor studenţeşti de folclor la care am participat, şi în cadrul unor importante manifestări culturale din Europa, America de Nord, Africa şi Asia. Am obţinut 36 de Premii I, 12 Premii II, 2 Premii III, 3 Medalii de Aur, 2 Medalii de Argint, o Medalie Bronz, alături de importante premii speciale, diplome şi plachete de onoare, diplome de excelenţă, diplome de merit.
Proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Conţinutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a DRP