la evenimentele prilejuite de Ziua Românilor de Pretutindeni, marcată anual în ultima duminică din luna mai. Festivitatea de deschidere a avut loc, vineri, la Palatul Patriarhiei. Festivalul ”Aici-Acolo” cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, oferind ocazia de a reuni într-un cadru festiv reprezentanți ai comunităților de români din afara țării, de a consolida relațiile dintre ei și de a promova valorile cultural-spirituale românești. Cea de-a VII-a ediţie a Festivalului ”Aici-Acolo” dedicate Zilei Românilor de Pretutindeni (sărbătorită în ultima duminică din luna mai—anul acesta, pe 26 mai) va aduce împreună artiști români din ţară şi din străinătate, de ’aici’ şi de ’acolo’, din diverse domenii de creație: artă, design, muzică, film, etc. dar și reprezentanți ai mediului asociativ, academic și de afaceri din comunitățile românești din afara granițelor.

Programul evenimentelor din cadrul Zilei Românilor de Pretutindeni – Festivalul ”Aici-Acolo” se desfășoară astfel:

În după-amiaza zilei de vineri, 24 mai, de la ora 12:00, Patriarhia Română (Aleea Dealul Mitropoliei 25) găzduieşte în Catedrala Patriarhală deschiderea și binecuvântarea seriei de evenimente dedicate ”Zilei Românilor de Pretutindeni – Festivalul Aici – Acolo”. În aceeași locație, în Sala Aula Magna ”Teoctist Patriarhul” a Patriarhiei, de la ora 12:30, vor fi transmise mesajele de bun venit ale organizatorilor.

Manifestările continuă în după-amiaza aceleiași zile (vineri, 24 mai) la Muzeul Național al Țăranului Român (Şos. Pavel D. Kiseleff nr.3) unde, începând cu ora 16.00, participanții vor avea prilejul unui tur al Muzeului și al târgului de tradiții românești organizat în curtea interioară a Muzeului. De la ora 18.00 va avea loc proiecția filmuluiParking”, în regia lui Tudor Giurgiu, la Cinema Muzeul Țăranului, Studioul Horia Bernea (Strada Monetăriei, nr. 3). Filmul este bazat pe romanul ”Apropierea” de Marin Mălaicu-Hondrari, unde Adrian, un imigrant român fără acte care lucrează în Spania, se confruntă cu prejudecățile celorlalți dar și cu cele provocate de el însuși.

Ziua de sâmbătă, 25 mai, debutează la ora 09:00, la Palatul Parlamentului (Str. Izvor 2-4, Intrarea S1) unde, în Sala „C.A. Rosetti” are loc Deschiderea oficială a sesiunii de comunicare. Momentul va începe cu Imnul Național susținut de naista Mariana Preda (stabilită în Olanda) și va continua cu acordarea oficială a Înaltului Patronaj al Președintelui României pentru această a VII-a ediție a Festivalului „Aici-Acolo”. Sesiunea de comunicare va cuprinde apoi câteva paneluri unde cei peste 500 de participanți, români din străinătate, vor avea prilejul unui dialog direct cu reprezentanții statului pentru a le transmite preocupările, nevoile și dificultățile cu care confruntă în țările gazdă și la întoarcerea în țară, dar și oportunitatea de a se cunoaște între ei, a împărtăși experiențe, bune practici și a planifica proiecte comune.

În seara aceleiași zile (sâmbătă, 25 mai), la Ateneul Român (Str. Benjamin Franklin nr. 1-3), de la ora 19:00, va avea loc un concert de muzică clasică al celebrei pianiste Elizabeth Sombart și al Orchestrei New Hope. Participanții la Festival se vor bucura și de alte prezențe artistice importante cum este pianista Lavinia Dragoș, care profesează în Germania, violonista Alexandra Tîrșu din Viena, alături de muzicieni consacrați ai scenelor naționale și internaționale (violoncelistul Octavian Lup, fondatorul orchestrei New Hope, Mihaela Cesa Goje, dirijorul acestui concert) și viitoare speranțe (Radu Török, Carina Tănase-Ene, Sofia Antal și Petru Burcea).

Ultima zi a seriei de evenimente din cadrul Zilei Românilor de Pretutindeni – Festivalul ”Aici-Acolo” începe duminică, 26 mai, când, de la ora 10:00, participanții sunt invitați să aleagă între multiple evenimente printre care vizitarea expoziției multidisciplinare de design și industrii creative Romanian Design Week” (Str. Benjamin Franklin 10), vizitarea Muzeului Național de Artă al României (Calea Victoriei nr. 49-53), Muzeului Național de Istorie a României (Calea Victoriei nr. 12) și/sau a Muzeului Colecțiilor de Artă (Calea Victoriei nr. 111), etc.

Ziua se va încheia cu un moment cultural organizat la Opera Națională (Bd. Mihail Kogălniceanu nr. 70-72), începând cu ora 19:00, care va include un concert dirijat de Maestrul Daniel Jinga și mesajele Președintelui României și ale organizatorilor cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni.

Festivalul „Aici-Acolo” a fost inițiat în 2017 de către Administrația Prezidențială, din dorința de a crea punţi de legătură între românii din ţară şi cei din străinătate, dezvoltând comunităţi şi reţele care să permită schimbul de idei şi de proiecte şi contribuind astfel la dezvoltarea unei Românii care se afirmă în plan european.

În acest an, la Ziua Românilor de Pretutindeni – Festivalul ”Aici-Acolo” sunt așteptați peste 500 de români de pretutindeni din diaspora și din comunitățile istorice, din 34 de țări.

Toate evenimentele sunt gratuite iar participarea se face pe baza înscrierii prealabile și a prezentării ecusonului de participant la Ziua Românilor de Pretutindeni – Festivalul “Aici-Acolo”.