La 16 ianuarie 1844 s-a născut la Vlora Ismail Qemali, considerat Întemeietorul Statului Albanez. Ismail Qemali s-a născut într-una dintre cele mai mari familii din sudul Albaniei. După ce a terminat școala primară în orașul natal, și-a continuat studiile la școala generală turcă din Salonic, unde familia sa a fost internată, iar apoi a terminat gimnaziul „Zosimea” din Ioannina. În 1860 a lucrat ca traducător la biroul de traduceri al Porții Înalte. Din 1862-1864 a slujit în administrația locală din Ioannina și apoi s-a mutat la Tërhalle (Tesalia) și din nou la Istanbul. A participat, împreună cu Jani Vreto, Hoxhe Tahsin, Kostandin Kristoforidhi, Pashko Vasa și Sami Frashëri, la prima întâlnire pentru atribuirea alfabetului albanez și pentru formarea unei societăți culturale albaneze. Ismail Qemali a avut ulterior o serie de funcții înalte în administrația turcă precum: secretar șef al Ministerului Afacerilor Externe la Istanbul, mytesarif din Varna (Bulgaria), guvernator al Dunării de Jos (Tulxë-Bulgaria) etc. Ismail Qemali a rămas în diferite țări ale Europei unde a făcut legături și a cooperat cu cercurile politice ale Mișcării Naționale Albaneze. A devenit activ în mișcarea patriotică albaneză, a participat la eforturile de a stabili un alfabet comun al limbii albaneze și de a forma o societate culturală albaneză. La 19 noiembrie 1912 i-a anunțat pe compatrioții săi că va fi convocată o Adunare Națională în Albania. În această adunare, care s-a întrunit sub președinția sa la 28 noiembrie 1912, a citit declarația de independență a Albaniei și a ridicat steagul național. După aceea, a fost numit șef al Guvernului provizoriu și ministru al afacerilor externe. În politica sa externă, Ismail Qemali a devenit incompatibil cu orice încălcare a independenței și suveranității naționale. La data de 20 iunie 2014 s-a inaugurat la București bustul întemeietorului Statului Albanez Ismail Qemali. Această operă a fost realizată de câtre sculptorul Artan Hajdari prin sustinerea financiară a președintelui companiei „EUROSIG”, Kadri Morina. Bustul lui Ismail Qemali este amplasat în centrul Bucureștiului, în fața Grand Hotel Continental, exact acolo unde independența națională a Albaniei și-a început călătoria, după mai bine de un secol. Realizarea și ridicarea bustului se face grație cooperării Ambasadei cu Municipiul București, sub îngrijirea specială a ministrului afacerilor externe, dl. Ditmir Bushati, ambasadorul Albaniei în România, Sami Shiba și primarul Bucureștiului, Prof. Dr. Sorin Mircea Oprescu.Ismail Qemali părintelui naţiunii albaneze a hotărât la Bucuresti în 1912, împreună cu reprezentanţii comunităţii albaneze din capitala României, proclamarea Independenţei de stat a Albaniei. Bustului lui Ismail Qemali, o sculptură realizată de sculptorul Artan Hajdari este amplasată în faţa clădiri la Hotelul Continental cu descrierea: “Întemeietorul statului albanez la inceputul lunii Noiembrie 1912 a locuit înacest hotel si s-a intalntit cu reprezentanţii si patrioti ai Comunitaţii Albanezilor din România, în pragul proclamarii Independenţei Nationale la Vlora, Albania in 28 Noiembrie 1912”. La inaugurarea bustului lui Ismail Qemali a participat fostul Ministru de Externe dl. Ditmir Bushati. Ismail Qemali (n.16 ianuarie 1844 – d.24 ianuarie 1919) a deţinut funcţiile de prim-ministru şi ministru de Externe al Abaniei după proclamarea independenţei statale din 1912. Abia un an mai târziu, în mai 1913, marile puteri au recunoscut independenţa de facto a ţării de sub suzeranitatea Imperiului Otoman. Înainte de aceasta, împreună cu scriitorul şi politicianul Luigj Gurakuqi, Qemali a călătorit prin toată Europa pentru a cere recunoaşterea independenţei, sprijin primit iniţial din partea Austro-Ungariei, României şi Italiei. Susţinerea românească a fost mare mai ales că la Bucureşti trăia o veche comunitate de albanezi, integrată în spaţiul şi cultura română. Cântecul patriotic „Pe-al nostru steag e scris unire” pe muzica lui Ciprian Porumbescu începând cu anul 1912 a devenit imnul de stat al Albaniei cu textul scris de Asdreni „Imnul steagului”. La Hotelul Continental din Bucureşti, este si o placă memorială dedicată lui Ismail Qemali care a fost inaugurată de prim-ministru albanez Fatos Nano în anul 2003.




GIF Image