„Smart city. Smart village”, a fosta tema mesei rotunde organizată la data de 5 octombrie 2023 la sediul Ambasadei României din Albania. Potrivit site-ului “tirana.mae.ro” “Principalele subteme supuse dezbaterii au fost: „Implicații pe plan economic, social și investițional”, „Rolul autorităților publice locale, mediului universitar, companiilor private și al societății civile”, Obstacole si provocări” și „Capabilități ale companiilor românești din domeniu. Modalități de colaborare”. Tema principală a evenimentului a fost prezentată de domnul Tiberiu Andrioaie, Vicepreședintele Consiliului Național al Uniunii Generale a Industriașilor din România (UGIR) iar dezbaterile au fost moderate de Cristian Cutaș, reprezentantul BPCE din cadrul  Ambasadei României din Republica Albania. La eveniment au participat reprezentanți ai mediului de afaceri local, reprezentanți ai autorităților locale din municipiile Fier și Divjake și reprezentanți ai mediului universitar. În cuvântul de deschidere, ambasadorul României, domnul Octavian Șerban, a urat bun venit participanților, a reiterat sprijinul său pentru organizarea periodică a unor astfel de evenimente la sediul ambasadei și de asemenea, a vorbit despre preocuparea sa constantă pentru dezvoltarea relațiilor comerciale dintre Albania si România, dând câteva exemple în acest sens. E.S. domnul Octavian Șerban, a subliniat totodată rolul, importanța și impactul asupra societății civile a implementării conceptelor „smart government, smart environment, smart city”. În cadrul dezbaterilor, care au durat circa trei ore, au avut intervenții dl. Arhitect Ilir Hebovija, președintele Patronatului Societăților de Construcții din Albania, domnul Marius Cojocariu, CEO Grup Construcții Iași, prof. dr. Ferjolt Ozuni, profesor la Universitatea Mediteraneeană  din Albania, dl. Andius Olldashi, viceprimarul municipiului Fier, dl. Arber Rusho, viceprimar coordonator al Direcției Urbanistica din cadrul Primăriei Divjake, dl. Elod Vanyolos, Director Comercial Rotterom Romania, manager de dezvoltare pentru Balcanii de Vest și d-na. Ana Xhabrahimi directorul de marketing al companiei FAB Constructions. Președintele Patronatului Societăților de Construcții din Albania a prezentat câteva date referitoare la structura asociativă pe care o conduce si a afirmat că dorește să aprofundeze relațiile de colaborare cu societatile de profil din Romania. Totodată, domnia sa a transmis disponibilitatea companiilor albaneze de a participa în parteneriat cu companii românești la proiecte de construcții și infrastructură în Balcanii de Vest. Cei doi edili prezenți la eveniment au făcut o scurtă trecere în revista a celor mai importante proiecte din localitățile pe care le reprezintă manifestându-și disponibilitatea de a invita companiile românești, interesate să participe, la licitațiile care urmează a fi lansate la începutul anului 2024. Un interes deosebit a fost exprimat de cei doi viceprimari pentru colaborarea cu societățile românești care desfășoară activități în domeniul construcțiilor speciale (restaurare monumente istorice, clădiri de patrimoniu, spitale, etc.), energie verde/panouri fotovoltaice, „smart public lighting” și echipamente de monitorizare geodezică și structurală/cartografiere. De asemenea, s-a convenit ca la sfârșitul  lunii noiembrie a.c. companiile românești interesate, să efectueze o vizită în municipiile Fier si Divjake în vederea identificării principalelor proiecte prioritare pentru anul 2024 și realizarea de întâlniri tehnice la nivelul direcțiilor de urbanism din cele două administrații locale”.

GIF Image