Nicolae Batzaria
(1874-1952)
Vedz că scrie amirălu
Minduit ma s-toarnă omlu
Din păzare, di nafoară.
“Țe hăbare, lai bărbate ?”
Ți ma s-avde pi tu hoară ?”
“Nu mi ntreabă, mori mul’eare,
L’i vine-a omului s’ s-l’ea di peri.
Dimîndă, vedz, amirălu,
Un bărbat s-l’ea dau’ mul’eri”.
“Uă, bărbate, muşcă-ț limba-
Ți hăbare ñi-aduți tine !
Tați, s-nu ti-avdă ş-vîrnu altu,
Că-i ti peză ti-arşine.
Nicuchire, minduia-te:
Iu va s-şeadă-ațea mul’eare ?
Nu poa’ s-hibă; nu nă ncape;
Nu n-avem noi casă mare.
Vedz şi vatra, bre crištine,
Că ‘şi-u ñică cît ti doi:
Mine cohea, tine cohea,
Nu-are loc dicît ti noi”.
Dzua-alantă ‘şi-vine omlu
Tot pi minduire mare:
“Zore lucru, nicuchiră;
Az vine noauă hăbare”.
“Ți-i aestă?” – “N-aflăm draclu.
S-bagă mîna Dumnidzălu !
Doi bărbaț s-l’ea ‘nă mul’eare,
Dimîndă, venz, amirălu”.
“Dzîcu ş-mine că-i ca zore.
Ma noi tora ți s-adrăm ?
Vedz, că scrie amirălu;
De, cu nîs va n-acățăm ?
Ş-cîtu s-hibă, altă şi-easti:
Doi bărbaț va s-cama treacă.
Eu di tora mi duchescu
Că cu dol’i nu ñi ngreacă.
Casa i-ñică, ma nă ncape:
Mi-adun mine, ti-aduñi tjne.
Ia, ş-la vatră, lai bărbate,
Are loc tra s-şeadă ghine.
Tați, bărbate, că nu-i slabă
Cum u-aduţe Dumnidzălu.
Bună s-feațe; ma, s-lă dzîțem:
S-nă băneadză amirălu !”
De: Andon Kristo
