La 14 octombrie 1853, într-o casă din Șipotele Sucevei, s-a nascut Ciprian Porumbescu – “cântărețul neamului”, așa cum era numit de Eminescu. Compozitorul renumit român, Porumbescu s-a considerat întreaga sa viață violonist. Vioara sa i-a fost alături în cele mai importante momente ale vieții.
Joi, 14 octombrie, se împlinesc 168 de ani de la naşterea unui talent muzical de excepţie, creatorul primei operete româneşti – „Crai nou”. Premiera operetei sale „Crai nou“, piesă în două acte, pe textul poeziei lui Vasile Alecsandri a avut loc la 11 martie 1882.
Violonist, compozitor, teolog şi mare patriot, Porumbescu a fost unul dintre cei mai faimoşi compozitori români ai vremii sale.
Ciprian Porumbescu, pe numele la naştere Ciprian Golembiovski, s-a născut în Bucovina, într-o casă modestă de ţară, fiind fiul preotului Iraclie Golembiovski şi al Emiliei Clodniţchi, de origine poloneză, având o soră mai mare, Mărioara.
Familia sa a fost foarte săracă, astfel că Ciprian Porumbescu nu a avut parte de o formare muzicală continuă şi completă, în schimb tatăl său i-a insuflat credinţa şi patriotismul „cu asupra de măsură”.
Fiind îndrăgostit de muzică, Porumbescu îl întâlneşte, la vârsta de şapte ani, pe muzicologul Carol Miculi, profesor la Conservatorul din Lemberg şi discipol al lui Chopin, care şi-a petrecut câteva veri la Şipotele Sucevei, pentru a culege cântece populare, găzduit fiind chiar în casa familiei Golembiovski.
A început studiul muzicii la Suceava şi Cernăuţi.
În anul 1871 participă la Putna la marcarea a 400 de ani de la târnosirea mănăstirii, unde se alătură unei asistenţe din care făceau parte Mihai Eminescu, A.D. Xenopol, Ioan Slavici, sau Nicolae Teclu.
Până în anul 1873 a studiat la gimnaziul superior de la Suceava, însă, din cauza sărăciei, stătea cu chirie în încăperi mici şi pline de igrasie, mâncarea nu era nici ea îndestulătoare şi probabil că aici tuberculoza i s-a strecurat în trup, el fiind foarte preocupat de muzică şi nu de persoana sa.
În martie 1873, Ciprian a trecut cu bine examenul de maturitate, iar în perioada 1873 – 1877 a studiat teologia ortodoxă la Cernăuţi, perioadă în care, în 1876, moare mama sa, Emilia. Înfiinţarea la Cernăuţi a societăţii studenţeşti „Arboroasa”, după numele vechi al Bucovinei. Ciprian i-a compus imnul, iar în ultimul an de seminar a fost ales preşedintele ei. Suferea des de răceli cu febră puternică, era mereu chinuit de frisoane, dar îndată ce treceau şi-l eliberau, Ciprian o lua de la capăt.
În octombrie 1877, Austro-Ungaria decide să ia atitudine împotriva acestor manifestări patriotice, iar membrii Arboroasei sunt arestaţi sub acuzaţia de înaltă trădare şi li se înscenează un proces. Numai că lui Ciprian Porumbescu cele aproape trei luni de închisoare aveau să-i fie fatale. Era la Stupca, în casa copilăriei, când a fost arestat, şi cânta la vioară.
Mutat la bunici, la Ilișești, lui Ciprian Porumbescu îi plăcea să cunoască viața sătenilor și să asculte melodiile rapsozilor – îndrăgostindu-se de popularul “Măi ciobane de la oi”.
Adesea, Ciprian pleca să asculte melodiile populare ce le “ziceau” ciobanii pe la stâni. Apoi se mută la Stupca – sat în care își va găsi și sfârșitul în 1883, numit acum după el în cinstirea memoriei.
La Cernăuţi, a condus corul Societăţii culturale „Arboroasa“, iar la Viena, a dirijat corul Societăţii studenţeşti „România Jună“. Aici, a scos, în anul 1880, colecţia de 20 de piese corale şi cântece la unison, reunite în „Colecţiune de cântece sociale pentru studenţii români“ („Cântecul ginţii latine“, „Cântecul tricolorului“, „Imnul Unirii“, „Pe-al nostru steag“, „La malurile Prutului“, „Altarul Mănăstirii Putna“). După această perioadă, urmează cea mai fecundă etapă a vieţii sale artistice.
Se întoarce la Universitate la Cernăuţi şi apoi, cu mare greutate, pleacă să-şi împlinească visul şi să-şi continue studiile la Viena. De la Viena se întoarce la Braşov ca profesor de muzică la Gimnaziul mare românesc şi se angajează şi ca dirijor la Biserica Sf. Nicolae din Scheii Braşovului, loc mult prea înfrigurat pentru el. Aici a compus „Crai nou”, aici a reprezentat-o public pentru prima dată în februarie 1882, cu un succes minunat.
La 8 noiembrie 1882, este organizat, la Braşov, un concert în beneficiul lui Ciprian Porumbescu, pentru a fi colctate fonduri pentru tratamentul său în Italia, iar la 25 noiembrie, acesta pleacă în staţiunea Nervi din peninsulă.
Starea sa de sănătate nu se ameliorează şi, în plus, dorul de plaiurile natale îl măcina.
Porumbescu a adus în compoziţiile sale tematici patriotice.
La Cernăuți, Porumbescu compune “Suspinul prisonierului” și “Hora detrunchiaților”. Tot aici i se accentuează și boala de tuberculoză. În perioada luptei pentru independență, compozitorul scrie “Peneș Curcanul”, “Hora Griviței”, “Retrocesiuni basarabice”, “Hai, Române!”, ori “La malurile Prutului”.
Ciprian Porumbescu cânta pe o vioară Amati din 1626, pe care o numea “mireasa mea”. Această vioară i-a fost vândută tatălui său de către un lăutar țigan, în împrejurări misterioase. Din păcate însă, vioara a dispărut în prima zi de război – 6 august 1916. Vioara i-a fost lui Porumbescu glasul inimii și al sufletului, și prin cântul ei și-a revărsat dragostea lui nețărmurită pentru neamul românesc.
“Balada”, “Reverie”, “Dorul”, “Rapsodia”, “În pădure”, “Pe câmpiile Stupcei”, “Une pensée fugitive”, “Morceau de salon” și “Nocturna” – sunt lucrările sale originale pentru vioară.
Printre cele mai populare lucrări ale sale, sunt „Balada pentru vioară si orchestră” op. 29, celebrul cântec patriotic „Pe-al nostru steag e scris Unire”, muzică ce dă astăzi imnul naţional al Albaniei – „Hymni i Flamurit”, melodia fostului imn al României, „Trei culori”, valsurile „Zâna Dunării” şi „Camelii”, „Serenadă”, „La malurile Prutului”, „Altarul Mănăstirii Putna”, „Inimă de român”, „Odă ostaşilor români” şi altele.
În februarie 1883, Ciprian se întoarce la Stupca, lângă Suceava, iar la 6 iunie 1883, la doar 30 de ani, trece la cele veşnice, în braţele surorii sale şi sub privirile îndurerate ale tatălui său.
