Președintele Societății de Cultură Macedo-Română, Ion CARAMITRU, născut la 9 martie 1942, personalitate marcantă a culturii române, director al Teatrului Național din București și al Uniunii Teatrale din România (UNITER), fost ministru al Culturii (1996-2000), a trecut la Domnul în ziua de 5 septembrie 2021.

”Noi suntem români. Sunt român și după tată, și după mamă. Ei sunt aromâni, dar a fi aromân nu înseamnă a fi mai puțin român – apropo de a-ul acesta care se pune în față, care nu neagă, ci întărește”, declara Ion Caramitru.

Rugăciuni și o luminare s-a aprins la Biserica Aromână din Korca “Schimbarea la Față” pentru sufletul marelui artist al scenei și în semn de apreciere pentru întreaga sa activitate.

La biserica Sf. Nicola din Elbasan părintele Helidor a facut slujbă pentru domnul Caramitru.

La Fundaţia “Nicolae Iorga” din Saranda multi aromâni s-au dus la sediul Fundaţiei și au aprins lumânări.

Fundaţia “Nicolae Iorga” a fost ieri la Selenica! Copii aromâni și părinţii lor au aprins luminări pentru marele actor Ion Caramitru! Aceștii copii minunaţi vor să inveţe dialectul aromân și noi o să facem orice ca să îndeplinim acest vis.

Din partea fundaţiei s-a acordat si un mic ajutor pentru copii aromâni.

“Sperăm că misiunea noastră să fie de folos pentru toţi oameni și să le fim alături întotdeauna când o să fie nevoie” se spune în anunţul făcut de către Fundaţia “Nicolae Iorga” Saranda.

GIF Image

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here