În ziua dedicată martirilor macedo-români din Balcani, 23 martie, s-a desfășurat la ora 11.00 la Corcea, în Albania o comemorare în memoria preotului martir Papa Lambru Balamace.

S-a oficiat, pomenirea martirului Papa Lambru Balamaci, și a celorlalți fruntași aromâni, căzuți pentru limbă și națiunea română în 1914.

A participat la eveniment ambasadorul României in Republica Albania, Excelența Sa Octavian Șerban, președintele Fundației  Culturale “Nicolae Iorga”, Pano Bakalli, și Andon Kristo din Elbasan.

S-au depus coroane de flori la mormântul preotului Papa Lambru Balamaci, în cimitirul eroilor care străjuiește de pe înălțimi orașul Corcea. Domnul Pano Bakalli a depus coroana din partea Societății de Cultură Macedo-Română.

Apoi s-a oficiat o slujbă de pomenire pentru papu Veriga, fostul preot al comunității aromâne din Corcea.

În ziua dedicată martirilor macedo-români din Balcani, 23 martie, începând cu ora 11, și la Biserica Izvorul Tămăduirii – Mavrogheni din București, str. Monetăriei nr. 4, s-a organizat parastas în memoria preotului martir Papa Lambru Balamace, căzut alături de fratele său, Sotir, și alți fruntași aromâni, la Corcea – Albania (1914), ca și pentru toți martirii macedo-români din Balcani care s-au jertfit pentru limba și națiunea română la sfârșitul secolului al XIX-lea și în prima jumătate a secolului al XX-lea.

GIF Image

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here