Ziua internaţională a limbii materne a fost celebrată pentru prima dată de Organizaţia Naţiunilor Unite în anul 2000. Potrivit AGERPRES în anul 2007, la 16 mai, Adunarea Generală a ONU, printr-o rezoluţie, a invitat statele membre “să promoveze conservarea şi protecţia tuturor limbilor utilizate de popoarele lumii”. De asemenea, a proclamat 2008 ca ”Anul Internaţional al limbilor”, pentru a promova unitatea în diversitate şi înţelegerea internaţională, prin multilingvism şi multiculturalism.

Ziua internaţională a limbii materne a fost proclamată în cadrul Conferinţei Generale a UNESCO din 17 noiembrie 1999 când statele membre ale organizaţiei s-au angajat să contribuie la protecţia şi revigorarea bogatei diversităţi culturale prin promovarea limbilor materne ca formă de comunicare, interacţiune şi înţelegere între diferite popoare. Data aleasă aminteşte de evenimentele ce au avut loc la 21 februarie 1952, când mai mulţi studenţi care demonstrau în Dhaka pentru recunoaşterea limbii lor materne ”bangla”, drept una din cele două limbi ale Pakistanului de atunci, au fost împuşcaţi de forţele de poliţie, potrivit www.un.org.
Se estimează că, în cazul în care nu se acţionează în acest sens, jumătate din cele circa 6.000 de limbi vorbite în prezent ar putea dispărea până la sfârşitul acestui secol, potrivit www.un.org.

GIF Image

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here