Nicolae Batzaria

(1874-1952)

Vedz că scrie amirălu

Minduit ma s-toarnă omlu

Din păzare, di nafoară.

“Țe hăbare, lai bărbate ?”

Ți ma s-avde pi tu hoară ?”

“Nu mi ntreabă, mori mul’eare,

L’i vine-a omului s’ s-l’ea di peri.

Dimîndă, vedz, amirălu,

Un bărbat s-l’ea dau’ mul’eri”.

“Uă, bărbate, muşcă-ț limba-

Ți hăbare ñi-aduți tine !

Tați, s-nu ti-avdă ş-vîrnu altu,

Că-i ti peză ti-arşine.

Nicuchire, minduia-te:

Iu va s-şeadă-ațea mul’eare ?

Nu poa’ s-hibă; nu nă ncape;

Nu n-avem noi casă mare.

Vedz şi vatra, bre crištine,

Că ‘şi-u ñică cît ti doi:

Mine cohea, tine cohea,

Nu-are loc dicît ti noi”.

Dzua-alantă ‘şi-vine omlu

Tot pi minduire mare:

“Zore lucru, nicuchiră;

Az vine noauă hăbare”.

“Ți-i aestă?” – “N-aflăm draclu.

S-bagă mîna Dumnidzălu !

Doi bărbaț s-l’ea ‘nă mul’eare,

Dimîndă, venz, amirălu”.

“Dzîcu ş-mine că-i ca zore.

Ma noi tora ți s-adrăm ?

Vedz, că scrie amirălu;

De, cu nîs va n-acățăm ?

Ş-cîtu s-hibă, altă şi-easti:

Doi bărbaț va s-cama treacă.

Eu di tora mi duchescu

Că cu dol’i nu ñi ngreacă.

Casa i-ñică, ma nă ncape:

Mi-adun mine, ti-aduñi tjne.

Ia, ş-la vatră, lai bărbate,

Are loc tra s-şeadă ghine.

Tați, bărbate, că nu-i slabă

Cum u-aduţe Dumnidzălu.

Bună s-feațe; ma, s-lă dzîțem:

S-nă băneadză amirălu !”

De: Andon Kristo