Krenar Alimehmeti este ales președintele Asociației de Fotbal “Tirana”

Alegerile pentru șeful Federației Albaneze de Fotbal (FAF ) au adus un „adevărat război” între primarul Tiranei, Erion Veliaj și Armand Duka, candidat la al șaselea mandat în funcția de șef al FAF.

Krenar Alimehmeti, a fost ales șeful Asociației de Fotbal “Tirana”. Alimehmeti a fost singurul aflat în competitie, celălalt candidat Eduard Prodani s-a retras la scurt timp după începerea sedintei. Erau 65 de membri din 41 care ar trebui să fie în sală, dintre care 24 sunt persoane care nu erau delegați legitimi. În timp ce Eduard Prodani însuși și cei 18 suporteri ai săi au plecat cu puțin timp înainte de începerea întâlnirii.

Astăzi, Parchetul din Tirana a deschis o anchetă asupra lui Armando Duka, cu privire la o serie de acuzații legate de „corupție”, „abuz în serviciu” și „furt prin abuz în serviciu”.

Primarul Tiranei, Erion Veliaj, a anunțat că va depune plângere penală împotriva secretarului general al Federatei și a secretarului general al Asociației. La doar câteva ore după ce alegerile de la Asociația de Fotbal “Tirana” s-au încheiat cu noul presedinte ales Krenar Alimehmeti, primarul din Tirana a spus că alegerile au fost trucate.

GIF Image

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here