Ziua Limbii Române a fost marcată si prin organizarea unui eveniment online, moderat de secretarul de stat Oana Ursache, marți, 31 august. Prin această inițiativă DRP a adus la aceeași masă atât cercetători din comunitățile istorice, cât și din diaspora.

Prima conferință științifică, dedicată păstrării limbii române în comunitățile istorice, a început la ora 11 și a reunit profesori și lectori universitari din Macedonia de Nord, Albania, Serbia, Ucraina și România. La această conferință a participat Coordonatorul Centrului de Informare a României la Corcea lector Dr. Daniela Stoica.

Au fost atinse subiecte precum formarea cadrelor didactice de limba română în comunitățile istorice, precum și transmiterea dialectului aromân și a limbii române în cadrul comunităților de aromâni din Peninsula Balcanică.

De la ora 17, in aceeasi zi reprezentanți ai mediului academic românesc din diaspora au participat la o dezbatere despre ultimele tendințe în predarea limbii române. Cei prezenti au discutat despre manuale de limba română, dar și despre crearea de platforme electronice care să conțină materiale adecvate nevoilor elevilor, indiferent de țara în care s-ar afla.

Evenimentul a fost transmis live pe pagina de Facebook a Departamentului.

“Păstrarea identității românești prin promovarea educației în limba maternă rămâne unul dintre obiectivele prioritare pe agenda acțiunilor întreprinse de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni și în acest an” se încheie comunicatul DRP.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.