Delegația DRP întâlnire cu elevii cursurilor de limbă română şi dialect aromân, la CIR Korcea

Traseul Balcanic al delegației Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP), condusă de Oana Ursache, secretar de stat, a continuat în Albania, cu o serie de vizite la centre importante pentru comunitate.

Pe data de 23 iulie a avut loc Korcea vizita delegației DRP condusă de Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, d-na profesor universitar Oana Ursache, însoțită de Ambasadorul României la Tirana, Excelența sa dl. Octavian Şerban.

Vizita a fost urmată de întâlnirea cu elevii cursurilor de limbă română şi dialect aromân, la Centrul de Informare al României.

Centrul de Informare a României din Korcea este primul deschis în Albania. Inaugurarea centrului a fost anuntata printr-un comunicat de presă eliberat la Korcea pe data de 09.07.2019.

Acesta este un mod contemporan prin care statul român își întărește contactele și relațiile cu comunitățile române și aromâne din afara granițelor sale.

Coordonatorul Centrului de Informare a României la Korça este lector Dr. Daniela Stoica.

Doamna Secretar de Stat, DRP, a donat Centrului un fond de cărți, care vine să sprijine şi mai mult activitățile educaționale şi culturale organizate de CIR Korcea, îmbogățind şi diversificând astfel baza materială şi sursele de informare ale Centrului în serviciul comunității româneşti din Korcea.

GIF Image

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here