2. Momente din viața mea de student: Enxhi RISTA

M-am născut la Fier, pe 4 septembrie 1994 și la 19 ani am câștigat o bursă pentru a studia Regia de Film și TV în România, la UNATC, București.

Pasiunea mea pentru film a luat o formă mai serioasă la vârsta de 17 ani, când făceam parte dintr-un atelier de film din Fier numit „Çinefier” și am realizat pentru prima dată un scurtmetraj. În anii copilăriei am visat să fiu artistă. Am adorat arta: muzica, pictura, teatrul și filmul. În ultimul an de liceu, când am devenit parte a atelierului de film Cinefier, mi-am dat seama că anume asta aș vrea să fac în viața mea: filmul. Au existat numeroase discuții în familia mea despre alegerea pe care trebuia să o fac. Părinții mei nu m-au oprit niciodată să-mi urmez visele, așa că au făcut-o și de această dată. Mi-au acceptat dorința de a studia filmul și, de asemenea, au venit cu o propunere foarte specială pentru mine – de a-mi face studiile în România. Având rădăcini aromâne, am avut ocazia să primesc o bursă la București, la una din cele mai bune școli de film din Europa de Est: UNATC, prin intermediul Asociației Aromânilor din Albania.

În octombrie 2013, membrii Asociației Aromâne din Albania au organizat prima noastră călătorie în România. Eram aproximativ 50 de studenți care aveau să învețe limba română. Primul an din România a fost numit anul pregătitor în care toți elevii au învățat limba țării. În anul următor am început liceul.

Îmi amintesc că călătoria cu autobuzul spre România a fost foarte lungă și incitantă. Am învățat limba la Cluj-Napoca, un oraș din nord-vestul României, foarte frumos și cu o cultură bogată. Pot spune că experiența anului pregătitor a fost minunată. În anul pregătitor, programul a fost foarte simplu: învățarea limbii române.  Astfel, prima parte a zilei o petreceam la școală,  unde aveam cursurile de zi cu zi, iar după școală  ieșeam prin Cluj și făceam poze, mergeam la filme, la mall-uri, ieșeam în parc sau în diferite localuri.

Acel an la Cluj a fost mai degrabă o excursie culturală pentru mine, deoarece învățam limba, cunoșteam cultura României, vizitam diferite locuri, mergeam la festivaluri de film sau muzică. Vreau să menționez că la Cluj eram mulți albanezi care învățam limba română și eram uniți. Atmosfera era foarte plăcută. Uneori uitam că sunt atât de departe de casă.

În toamna anului 2014 m-am mutat la București, care avea să fie casa mea pentru următorii 6 ani.

Am absolvit Regia film și TV și apoi am continuat masteratul în Producția de film, iar acum îmi urmez doctoratul în cinematografie. În timpul studiilor la Regie am realizat mai multe scurtmetraje precum „Padre”, „Kapoera, dansul libertății”, „Realscope”, „Apă uscată”, „El îmi iubește ochii”, iar în perioada masteratului  în Producție am realizat peste 10 scurtmetraje, toate în calitate de producător. Toate filmele mele au avut norocul de a face parte din diferite festivaluri de film.  Am avut numeroase premii.

Pot menționa câteva premii importante precum: Realscope (cel mai bun film experimental) Festivalul SECCS din Istanbul, „He loves my eyes” (premiul pentru cel mai bun regizor), „Toamna în Voronec”, Cel mai bun film școlar – Festivalul producătorilor independenți, Premiul Ion Bostan pentru cel mai bun documentar românesc, Premiul de montaj, Gopo – Cel mai bun scurt documentar. Pe lângă realizările personale, în acești 7 ani în România am lucrat la scurtmetraje sau lungmetraje ca asistent de regie, supervizor de scenariu sau asistent de producție.

Viața unui student străin în România este e un pic dificilă la început, dar de-a lungul anilor înveți să faci față singur dificultăților. Același lucru mi s-a întâmplat și mie. Primii ani de studentă la regie au fost dificili, deoarece nu cunoșteam pe nimeni din industria cinematografică, care să mă ajute cu proiectele mele artistice. Am petrecut mult timp în incinta universității la care am studiat. Informațiile pe care le luam  în timpul orelor de curs erau foarte voluminoase  și mi-a luat ceva timp să le procesez. Ziua mea  începea la școală și tot acolo se încheia. Îmi rămânea foarte puțin timp pentru mine.  Încercam să găsesc un echilibru între viața profesională și cea personală. Am avut o mulțime de filme de urmărit, o mulțime de sarcini de scris, filme de făcut. Când aveam ceva timp liber, ieșeam prin București sau mergeam la diverse concerte rock sau cinematografe.

Viața mea a fost cam haotică, în sensul că nu am avut timp să am grijă de mine, să mănânc sănătos sau să dorm cât de mult aș vrea. Filmul a fost totul pentru mine, așa că am ignorat orice alt aspect al vieții și m-am dedicat acestuia. Meseria de regizor nu se învață doar vizionând filme, scriind sau citind, e important  să o și exersezi. Așadar, în anii care au urmat, lucrul practic a ocupat un loc important în viața mea. 

Când vine vorba de lucrul practic, am în vedere filmările. În afară de activitățile menționate mai sus,  am început să merg la filmări, fie că era vorba de proiectele mele, fie de cele ale colegilor mei. Am făcut parte în peste 50 de filmări ca parte a proiectelor școlare sau a celora din afară. Mi-a plăcut foarte mult să fiu pe platourile de filmare, să fac orice fel de muncă era nevoie, așa că am exersat diferite funcții din dintr-o filmare precum:  asistent de regie, supraveghetor de scenarii, asistent de producție sau chiar producător executiv.

La masterat, ritualurile zilnice diferă puțin. Nu trebuia să merg zi de zi la școală, așa că am avut timp să mă ocup mai mult de mine, să lucrez la proiectele mele personale sau chiar să mă distrez. De-a lungul anilor în România am călătorit mult prin diferite orașe și am descoperit frumusețile României, am învățat multe despre tradițiile românești.

Un rol important în viața mea l-au avut festivalurile de film, la care am participat cu filmele mele studențești. Cea mai frumoasă parte a carierei mele ca tânăr regizor au fost aceste festivaluri, la care am întâlnit oameni din industria filmului și mi-am prezentat proiectele. Eu și filmele mele am participat la festivalurile din România, Albania, Italia, Germania, Bosnia, Suedia, Ucraina, Rusia, Turcia, Bulgaria.

În ultimii ani îmi continui doctoratul. Din cauza pandemiei, viața mea nu mai este la fel de activă ca pe vremuri. Totul s-a transferat online: cursurile, festivalurile de film, concertele rock. Eh, să spunem că mi-e tare dor de anii ce au trecut! Totul s-a transferat în fața unui computer. Îmi place să merg la filmări, care în ultimul timp sunt puține, dar mă scot din monotonia zilnică.

Fiind o studentă albaneză, într-o țară străină, cred că am realizat multe în acești 7 ani: multe filme create de mine, multe festivaluri de film, premii importante câștigate.

Dar aceste realizări au în spate un mare suport din partea unor oameni și instituții, pe care vreau să le menționez:

Familia mea, mama Aurora și tatăl Aleko,

Bunicii mei Stefan și Evelina,

Universitatea Națională de Teatru și Cinematografie Ion Luca Caragiale București cu toți profesorii mei, care m-au sprijinit în fiecare pas al vieții mele,

Asociația Aromânilor din Albania

Ambasada Albaniei în România și Ambasada României  în Albania,

Colegii mei cineaști, care mereu mi-su fost alături.

PËRGJIGJU

Ju lutemi shkruani komentin tuaj!
Ju lutem shkruani emrin tuaj këtu